
Andrea-Enrica Tecar a început ca farmacistă, la ghișeul unei farmacii de cartier. După șapte luni a venit pandemia: cozile, frica, oamenii care intrau nervoși pentru că nu găseau ce le trebuia. Spune că în lunile acelea nu a văzut-o nimeni — nici pacienții, speriați și obosiți, nici managerul, aflat el însuși sub presiune.
Farmaciștii au o vorbă despre medicamente: doza face otrava. Andrea-Enrica Tecar o folosește pentru altceva. O zi în care nu te vede nimeni nu înseamnă nimic; luni la rând devin otravă. Criza i-a închis ușa farmaciei, o ușă pe care, spune ea, n-ar fi închis-o singură. S-a apucat de programare de la zero, ca de o limbă nouă. În jurul ei erau colegi care scriau cod din adolescență. A picat multe interviuri până la primul post de developer.

Astăzi lucrează la MHP Romania, firma de consultanță a grupului Porsche. Când a primit voie să folosească inteligența artificială la o sarcină reală, o investigație care îi lua de obicei câteva zile s-a terminat în câteva ore. Soluția funcționa. Întâi s-a bucurat. Apoi s-a speriat: dispăruse satisfacția de a rezolva ea problema.
A povestit asta pe 17 noiembrie, la Empower Tech, conferința pentru femeile din tehnologie organizată de echipa DevTalks la NORD Events Center by Globalworth din București. Ajunsă la a treia ediție, conferința anunțase 500 de participanți. Întrebarea Andreei-Enrica Tecar — ce rămâne al nostru când mașina face sarcina în minute — a revenit, în alte cuvinte, în aproape fiecare sesiune a zilei. Răspunsurile au fost mai puțin despre tehnologie decât despre oameni.
Ziua a fost moderată de Steliana Moraru și Marian Andrei, iar deschiderea a făcut-o Andreea Balaci-Buncianu, Delivery Area Manager la Catalyst Solutions.


Partea pe care o semnezi
Pentru Andrea-Enrica Tecar, ce rămâne e judecata. Mașina poate investiga și poate propune o soluție, dar cineva trebuie să decidă dacă soluția e bună. Partea care i-a rămas ei, spune, nu e una mică: e partea în care decide dacă își poate pune numele pe rezultat. Lucrează la programele de internship ale firmei și predă la universitate, iar studenților le cere să scrie întâi codul de mână, să-l înțeleagă și abia apoi să judece ce le propune agentul.
Fabiola Cazan, Head of Digital Engineering la Vodafone România, a ajuns în același loc pe alt drum. Delegă fără probleme analiza, cercetarea, variantele și codul. Judecata, răspunderea și decizia rămân la oameni. A recunoscut și un eșec: o soluție de inteligență artificială construită de echipa ei care n-a ajuns să fie folosită, pentru că procesele și oamenii din jurul ei rămăseseră neschimbați. De atunci, prima întrebare la orice idee nouă e care îi este valoarea.

Și schimbarea are o doză. Mădălina Epure, Organization & Workforce Transformation Lead la Deloitte Technology Delivery Center, a citat raportul Deloitte Global Human Capital Trends 2026: o treime dintre angajați au trecut prin peste 15 schimbări majore într-un singur an. Cheia unei transformări, spune ea, sunt managerii de mijloc, cei care fac legătura dintre conducere și echipe. Anda Antal, Engineering Delivery Manager la Thales, a coordonat mutarea unor proiecte de dezvoltare software din Franța în România și a rămas cu o regulă: nu ai nevoie de toate răspunsurile ca să dai claritate. Uneori ajunge o pagină cu ce s-a decis, ce se știe și ce nu se știe încă, actualizată în fiecare săptămână.


Raluca Minea, Principal Software Engineering Manager la Microsoft, a adus un studiu. Cercetători de la Microsoft Research și de la Universitatea Carnegie Mellon au chestionat în 2025 un număr de 319 oameni care folosesc săptămânal unelte de inteligență artificială în munca lor și au analizat 936 de exemple reale. Cei care aveau mai multă încredere în unealtă gândeau mai puțin critic despre ce produce ea. Cei care aveau mai multă încredere în propriile abilități verificau mai mult. Bogdan Puținică, fost General Manager al Microsoft România și cofondator al Outcome1.AI, a spus-o mai scurt: nu inteligența artificială ne va înlocui, ci cineva care o folosește.

Un confident fără empatie
Răspunsul cel mai incomod a venit într-o sesiune despre conflict. Magor Csibi, partener la Trend Consult și coautor, alături de Raluca Anton, al cărții „Înțelepciunea conflictului”, lansată la Nemira cu cinci zile înainte, a întors întrebarea pe dos.

„Ce spune despre nivelul nostru de siguranță psihologică faptul că putem să discutăm niște lucruri foarte intime cu un AI care prin definiție ar fi un psihopat dacă ar fi un om?”, a întrebat el sala. Un AI nu are empatie și nu are sentimente, iar noi îi spunem cele mai adânci probleme pentru că nu avem oameni în care să avem destulă încredere. Înainte să ne gândim ce facem cu AI-ul, spune Magor Csibi, ar trebui să reparăm relațiile.

Cifrele îi dau dreptate. În valul 7 al World Values Survey pentru România, din 2017–2018, 11,7% dintre respondenți spun că se poate avea încredere în majoritatea oamenilor, iar 86,8% spun că trebuie să fii foarte atent. Magor Csibi rotunjește: unul din zece români.
Mecanismul, în varianta lui, pornește de la cât de aspri suntem cu noi înșine. Pe scala Hofstede, folosită pentru a compara culturile naționale, România are 20 din 100 la indulgență. „Eu pe mine mă evaluez la 20, adică îmi dau 20 din 100. Ție îți dau dublu, 40. Dar […] ceri de la mine 60 sau 70. În capul meu nu există 60 sau 70.” Conflictul e inevitabil. Doar că nu se poartă la vedere.
„Ce înseamnă un copil cuminte?”, a mai întrebat Magor Csibi. Din sală i-a răspuns cineva: „Nu deranjează.” Exact asta nu vrei într-o firmă, a continuat el. Vrei să afli de țeava spartă din birou și de clientul mare care se pregătește să plece, nu să spui la sfârșitul zilei „ce cuminți ați fost, nimeni n-a zis nimic”, în timp ce firma a dat faliment. „Conflictul nu înseamnă ceartă, conflictul înseamnă diferențe de opinii care sunt și exprimate.”
Monica Aliman, CEO și partener la Bravva Female Founders, a dus aceeași idee, după-amiază, într-un exercițiu. A cerut sălii să-și noteze pe telefon prima reacție la vestea unui coleg că termenul de a doua zi nu mai poate fi respectat, deși el văzuse riscul de luni și îl ținuse pentru sine. Diferența, spune ea, o face direcția discuției de după: cea despre comportament lasă loc de responsabilitate, cea despre persoană produce rușine, iar rușinea te face să te ascunzi.

Roxana Mîțu, HR Manager la Trend Consult, și-a construit sesiunea în jurul unui vers din piesa „Human” a trupei The Killers și a pus aceeași întrebare din alt unghi: ce rămâne omenesc în noi când ajungem să ne optimizăm totul.

Cine îți spune numele
Doina Costache, Managing Director pentru Advertising Solutions la Google, a trebuit să se dezvețe de o regulă pe care o pune pe seama generației ei din Europa Centrală și de Est: ține capul jos, iar munca va vorbi pentru tine. Spera că o va bate cineva pe umăr și o va întreba ce oportunitate își dorește. Leadershipul, spune ea acum, nu se dă, se ia. A învățat asta în Singapore, de la mentorul ei de atunci, Scott Beaumont, pe vremea aceea președintele Google pentru Asia-Pacific.

Andrea-Enrica Tecar le-a dat celor din sală două întrebări de pus oricărui viitor angajator. Prima: pot învăța aici, adică am timp și permisiune să învăț, nu doar un buget de training? A doua: există cineva care îmi spune numele când nu sunt în cameră?
Bogdan Puținică, tată a patru fete, a răspuns cu o poveste. Prima angajată a firmei de software pe care o conducea la începuturi a fost femeia care se ocupa de vânzări. Au ales ca piață Japonia. Fără să vorbească japoneză și fără contacte acolo, ea a semnat primul client după un an și jumătate, iar Japonia a ajuns, ani la rând, la aproape 30% din afaceri. Înaintea fiecărei deplasări tot ea îl pregătea pe el: cum se face plecăciunea, ce cadouri duci la întâlnire, cum îi privești pe oameni.

Cine nu e văzut tace, iar tăcerea se citește greșit. Irina Ciucioi-Badea, care conduce hubul IT al Equans din București, povestește că, în Singapore, a condus o echipă asiatică în care la apeluri nu pornea nimeni camera și nu vorbea nimeni. A trebuit întâi să construiască punți și să arate că ascultă. Magor Csibi spune că, în cultura noastră, tăcerea unui om înseamnă mai degrabă retragere decât mulțumire, iar oamenii care tac și observă au adesea contribuțiile cele mai bune — dacă li se face loc.

Irina Ciucioi-Badea a vorbit într-un panel despre talent și diversitate, moderat de Marian Andrei. Tot acolo, Raluca Negulescu-Balaci, directoarea executivă a UiPath Foundation, a explicat că incluziunea nu se adaugă la final: curriculumul de inteligență artificială pentru liceeni al fundației a fost testat întâi cu tineri din sate și din familii vulnerabile și abia apoi pus la dispoziția tuturor.

În sala aceea, faptul de a fi femeie în tehnologie nu e o raritate statistică. România are cea mai mare pondere de femei printre specialiștii IT din Uniunea Europeană: 27,8% în 2025, față de o medie europeană de 19,5%, potrivit Eurostat. Reversul cifrei se pomenește mai rar. Specialiștii IT sunt doar 2,7% din populația ocupată a țării, a doua cea mai mică pondere din Uniune.

Ce nu mai duc mai departe
Raluca Tătărușanu, Vice President of Sales EMEA & APAC la Druid AI, a crescut profesional într-o cultură în care biroul până la zece seara și telefonul ridicat la orice oră erau purtate ca o insignă de onoare. Mentorul ei pleca de la birou la șase, demonstrativ, ca angajații să nu creadă că trebuie să-l aștepte.

Sabina Mihăilescu, care conduce Tech Capability Center al C&A, a refuzat un sfat primit la începutul carierei: să-și ascundă emoțiile. E în regulă, spune ea, să le spui colegilor că ești copleșită și ai nevoie de zece minute de pauză; nu e în regulă să iei decizii în starea aceea.

Doina Costache îi spune „performative endurance”: munca făcută ca să pară multă. Slide-ul cu fontul perfect îl face acum agentul ei de inteligență artificială în cinci minute, ca timpul să rămână pentru conversație. Ea și Raluca Tătărușanu au mai cerut un lucru: să nu mai fie tolerat omul strălucit și toxic, iertat pentru rezultate. Magor Csibi a pus o graniță utilă: „Nepotrivirea nu este egal cu toxicitatea. Toxicitatea e în momentul în care cineva în mod repetat îți încalcă nevoile psihologice sau integritatea fizică.”
Elena Unciuleanu, fondatoarea Reporting Center, e programatoare și vinde software pentru companii mari, iar firma ei, spune ea, nu a avut niciodată un departament de vânzări: demo-urile le fac ea și echipa tehnică. A vorbit și despre un subiect pe care, spune ea, nu l-a auzit discutat pe scenă: corupția din mediul privat. A pierdut contracte pentru că n-a făcut ce făcea concurența. Ce refuză să lase moștenire e ideea că trebuie să te faci mică pentru orgoliul altora.

Doina Costache nu mai vrea să audă întrebarea „cum le ai pe toate?”. A avut o carieră între București, Singapore, Statele Unite și din nou București, iar fiul ei de 20 de ani studiază la Londra. Exemplul ei e Susan Wojcicki, care a condus YouTube și a crescut cinci copii și pe care, spune Doina Costache, nu a întrebat-o nimeni cum reușește.
Medalia
Magor Csibi și-a încheiat sesiunea cu o întâmplare din aceeași sală. Ana Maria Brânză, campioană olimpică la spadă pe echipe, l-a întrebat la un eveniment dacă vrea să-i vadă medalia de aur. El a observat că medalia nu era uniformă, iar ea i-a explicat: „trebuie să știi că medalia de aur nu este din aur.” Medaliile olimpice de aur sunt, de fapt, din argint placat.
Fiecare dintre noi, spune Magor Csibi, își face aurul lui: postul, casa, mașina, respectul. Când ajungi acolo, „dai puțin așa pe suprafața medaliei obținute de tine și spui: nu este de aur.” Concluzia lui: succesul trebuie să fie personalizat, „pentru că dacă nu trăiești succesul tău, trăiești succesul altcuiva.”

Ultima pe scenă a fost Joanna Krejs, Head of Blanchard Poland la House of Skills, care a întrebat sala, printr-un cod QR, ce ne trebuie ca să ne conducem pe noi înșine.

Andrea-Enrica Tecar își încheiase prezentarea, dimineața, cu Hodor, personajul din „Game of Thrones” care ține ușa. Cineva a ținut-o și pentru ea, spune. Undeva, în următorul teanc de CV-uri, poate fi o farmacistă care caută o ușă deschisă.

Material realizat pe baza înregistrărilor proprii ale sesiunilor de la Empower Tech, 17 noiembrie 2026. Replicile vorbitorilor care au vorbit în engleză sunt redate și traduse de redacție; citatele lui Magor Csibi sunt reproduse din sesiunea în limba română. Datele statistice provin din sursele de mai jos, nu din prezentări.









