Un sfert de metru cub de hârtie. Atâta a avut de citit Bogdan Dumitru în prima lui săptămână de ministru.
„N-am văzut în viața mea atât de multe hârtii”, spune omul care a lucrat 30 de ani în privat, 23 dintre ei ca director tehnic la Bitdefender. Așa că și-a schimbat, recunoaște, obiectivele: acum își dorește ca toate imprimantele din minister să dispară — „chiar și ministrul delegat fiind acolo”.
A povestit asta joi seara, 29 octombrie, la lansarea unui studiu al EDGE Institute și al Confederației Patronale Concordia despre inteligența artificială în firmele din România. Avea nouă zile de mandat. Când Melany Pașca, directoarea de politici publice și afaceri juridice a EDGE Institute, i-a mulțumit că și-a rupt din timpul de la minister, a ținut să precizeze: „Încă nu mi-e foarte clar la ce oră se termină programul acolo.”
Sala a râs, dar gluma nu era departe de subiectul serii. Robert Berza, de la EDGE Institute, moderatorul serii, deschisese evenimentul cu o teză simplă: inteligența artificială intră în România prin oameni, nu prin instituții. Ministrul era chiar ilustrația ei — un om obișnuit să lucreze cu agenți AI, ajuns într-o instituție care încă tipărește. În firme, arată studiul, distanța e aceeași.
Răspândită, dar superficială
Potrivit cercetării, 61,7% dintre firmele cu cel puțin zece angajați folosesc AI într-o formă sau alta. Doar 13,5% îl folosesc regulat, iar 3,3% l-au integrat în procesele de lucru. Titlul studiului rezumă diferența în două cuvinte: „Utilizare răspândită, integrare superficială”.
La prima vedere, cifra contrazice statistica europeană. Pentru 2025, Eurostat plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu 5,2% dintre firme care folosesc AI, față de o medie europeană de 20%. Alexandru Dănescu, coautor al studiului, a explicat de unde vine distanța: Eurostat numără o listă fixă de tehnologii folosite instituțional, pe când studiul a numărat și angajatul care își scrie mailurile cu un cont gratuit de chatbot.
Asta e, de fapt, superficialitatea. În 56% dintre firmele care folosesc AI, el ajunge la mai puțin de un sfert dintre angajați. Radu Mihaiu, care conduce Comisia IT&C din Camera Deputaților, a pus diferența într-o frază: una e o companie care are angajați ce folosesc AI, alta e o companie care folosește AI — a doua îl are trecut în strategie. Cristi Movilă, fondator al OptiComm.AI, care lucrează cu firme mari, a fost și mai sceptic. Multe dintre cele care spun că folosesc AI au, de fapt, un chatbot pe site, iar procentul real, crede el, ar trebui „împărțit la 10”.
Firma tipică din eșantion are în jur de 18 angajați, nu exportă și are capital românesc. Sondajul a fost făcut de MIA în vara lui 2026, prin 1.003 interviuri telefonice, iar la telefon a răspuns de cele mai multe ori chiar patronul — omul care decide. Aproape jumătate dintre conducători au spus că nu știu ce e inteligența artificială sau nu știu cum s-ar aplica la firma lor. Pentru ei, Cristi Movilă are o imagine simplă: AI-ul e un angajat căruia îi dai un calculator, un obiectiv și o fișă a postului. Lumea, spune el, a trecut de la a-i pune întrebări la a-i da de lucru.
Pragul se numește digitalizare
Studiul are o concluzie centrală, pe care Alexandru Dănescu a repetat-o de mai multe ori: nu mărimea firmei decide dacă folosește AI, ci cât de digitalizată e. Cercetătorii au măsurat opt instrumente digitale, de la programele de gestiune a clienților și a resurselor (CRM, ERP) până la roboți. 46% dintre firme nu folosesc niciunul — 55% dintre cele cu 10–25 de angajați, 3% dintre cele mari.
Diferența se vede imediat. La firmele fără niciun instrument digital, AI-ul e folosit în 33% din cazuri. La cele cu trei sau mai multe, în 91%. Firmele mari folosesc mai mult AI doar pentru că se digitalizează mai ușor; când digitalizarea e luată în calcul, diferența dintre mari și mici aproape dispare. Excepția rămân firmele cu capital străin, o pistă pe care autorii n-au putut-o încă explica.
Radu Postolache, președintele ANIS și General Manager al Qualysoft, a tras aceeași concluzie din partea industriei: fără date și procese digitale în spate, AI-ul devine „un glorified search engine”. Se transformă, cu alte cuvinte, într-un chatbot.
Pregătirea a rămas în urma folosirii. Doar 20% dintre firme au vreo măsură de formare, iar 26% au vreo regulă despre cum se folosește AI-ul. 30% vor să investească, însă intenția urmează tot digitalizarea: 6% dintre firmele fără instrumente digitale, 75% dintre cele care folosesc cinci sau mai multe. Iar 78% dintre cele care vor să investească au nevoie de bani din afară.
Ce se pierde? Pornind de la un câștig de productivitate de 4%, estimat de Banca Europeană de Investiții, Alexandru Dănescu a calculat orientativ un cost de oportunitate de aproximativ 32 de miliarde de lei pe an. Doar firmele deja digitalizate care nu folosesc AI ar însemna circa 5,4 miliarde.
Ce poate face statul
Bogdan Dumitru a răspuns la întrebare în doi timpi. Statul ar trebui să fie un facilitator, „iar dacă nu poate să facă lucrul ăsta dintr-un motiv sau altul, ar trebui să nu stea prea mult în cale”.
Ceilalți invitați au completat lista. Radu Postolache propune vouchere simple pentru IMM-uri, gestionate prin furnizori, cu o evaluare gratuită care să arate întâi de ce are nevoie fiecare firmă: unele de programe de bază (CRM, ERP, gestiunea documentelor), altele de cloud, abia la urmă de AI. Modelul de urmat, spune el, e Spania, unde un astfel de program a strâns 11.000 de furnizori; cel de evitat e Marea Britanie, unde un program construit pe un catalog restrâns de produse a eșuat. Radu Mihaiu ar vrea ca statul să ofere date și infrastructură de încredere, nu reguli în plus. Mai crede că Europa a început să reglementeze înainte să știe ce reglementează. Exemplul lui pentru ce poate face AI-ul pentru un om pe cont propriu a fost un coleg nevăzător, maseur cu propriul PFA, care și-a făcut singur site-ul și promovarea.
Concluziile Concordia, care au închis seara, au mers în aceeași direcție: sprijin pornit de la nivelul de digitalizare al fiecărei firme, bani pentru folosirea tehnologiei, nu doar pentru cumpărarea ei, formare cu prioritate pentru patroni și reguli minime livrate odată cu instrumentul. Întrebată ce ar trebui făcut în următoarele șase luni, reprezentanta Concordia a răspuns scurt: „Primul lucru este să punem oamenii potriviți la locul potrivit.”
Un minister e tot o firmă
Întrebat cum împacă viteza cu securitatea datelor, ministrul a propus o comparație. Un minister, spune el, poate fi privit ca o firmă de o anumită dimensiune, cu alte obiective, dar cu aceleași procese. Iar procesele există și funcționează, poate nu cel mai eficient.
Din discuțiile cu oameni din alte ministere a aflat că inițiative de inteligență artificială există deja. Problema e că se întâmplă izolat, fiecare în instituția ei. Obiectivul lui principal e interconectarea sistemelor statului; a observat că termenul folosit pentru asta este a „înțepa” ministerele. Dacă un API comun nu se poate face repede, are o variantă de rezervă: „Lăsați-mă măcar să pun un agent acolo și unul acolo și să-i lăsăm să se-nțeleagă între ei. Și nu glumesc.”
Despre hârtie, a făcut o verificare pe cont propriu. A pornit unul dintre agenții lui și l-a pus să vadă cum stau alții. Nici Statele Unite, nici Europa nu stau foarte bine, „așa că nu e numai România în ecuația asta”.
Privit cu grila studiului, ministerul pe care l-a descris seamănă cu multe dintre firmele chestionate: inițiative izolate, sisteme care nu comunică între ele, hârtie. Iar ordinea pașilor e aceeași. Întâi conectarea, abia apoi inteligența artificială. Ministrul a recunoscut că planul „nu pare ușor” și că jurământul pe Constituție „te responsabilizează într-un mod mult mai adânc decât credeam”.
Până când agenții vor învăța să se înțeleagă între ei, sfertul de metru cub se citește tot de om.
Citatele provin din înregistrarea proprie a evenimentului din 29 octombrie 2026; cifrele studiului sunt cele publicate de EDGE Institute și Confederația Patronală Concordia.
