Pe piatra de lângă intrarea palatului, cineva a scris cu vopsea neagră, cu litere de tipar avertismentul: „PERICOL DE PRĂBUȘIRE”. Scrisul stă pe un perete cu ornamente sculptate, la câțiva pași de grinzile de oțel care țin fațada să nu cadă. Ceva mai încolo, pe iarbă, se dispută o probă de dresaj.
Karpatia Horse Show nu s-a mutat aici pentru decor. A fost inventat pentru locul ăsta.
Un pretext pentru un domeniu
„Prin 2014, domeniul era într-o fază de semiconservare. Nu se întâmpla nimic aici”, povestește Mihnea Virgolici, directorul evenimentului. Proprietarii căutau, spune el, „o poveste care să scoată domeniul la lumină”. Pe atunci organiza Transilvania Horse Show, lângă Sighișoara. A venit să vadă locul, i s-a părut extraordinar și s-a gândit la un eveniment care să se lege de el.
„Evenimentul a fost, într-un fel, și un pretext pentru a schimba domeniul și a aduce lume aici”, spune Mihnea Virgolici. „Foarte mulți bucureșteni trec la doi kilometri de aici de zeci de ani, poate, cum am fost și eu. N-am avut habar de existența acestui domeniu.”
Palatul pe care îl ocolesc acum caii a fost început în 1911 pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, căruia i se spunea „Nababul”, după planurile arhitectului Ion D. Berindei. Proprietarul a murit în 1913, iar lucrările nu au mai fost duse la capăt. Cutremurul din 1940 a lovit structura. I se spune „Micul Trianon”.
Anul acesta, potrivit organizatorilor, vizitatorii au putut intra în ruină pentru prima oară în ultimii 11 ani, în tururi ghidate de arhitecta Mihaela Lazăr. Tot potrivit lor, salvarea și consolidarea palatului sunt finanțate de Institutul Național al Patrimoniului, din Timbrul Monumentelor Istorice. O parte din banii pe bilete, mică, spune Mihnea Virgolici, merge tot spre palat.
Vinerea e zi de dresaj. Calul trebuie să execute anumite mișcări într-un dreptunghi de iarbă cu litere pe margine: cercuri, opriri, la nivel mare și mișcări laterale. „Dacă ridică calul capul, înseamnă că nu e pregătit”, explică Mihnea Virgolici. Din tribună, la nivel de început, proba arată ca un cal bine aranjat care merge liniștit. Diferențele se văd abia la nivel înalt.
La boxe
Grajdul e o hală de lemn deschisă la ambele capete. Prin ușa din spate intră lumina de la arenă și ies caii, unul câte unul, ținuți de căpăstru. Pe culoar stau șei, lăzi cu perii, găleți și baloți de fân.
Într-una dintre boxe stă un cal murg venit de la o fermă din Nana, în județul Călărași, aproape de Fundulea. Pe el îl pregătesc trei femei. Una îi desparte coama în șuvițe egale și le împletește strâns, una câte una, cu elastic la capăt. Alta îi ține capul.
Dintre fetele de la fermă, Ingrid are 15 ani. Este din București, dar merge acolo de la 10. Acum a închiriat un cal pentru antrenamente, cu 400 de euro pe lună, și vrea să se antreneze mai serios.
Ca reper, la Working Equitation, disciplina mai accesibilă a concursului, poți începe și pe calul clubului: „Cu vreo 1.000 de euro poți să te duci la un prim concurs, o chestie foarte mică”, spune Mihnea Virgolici. Pentru cine vrea un calendar competițional serios, socoteala lui e de minimum 1.000 de euro pe competiție. Dacă mergi în fiecare săptămână, ajungi la 4.000 de euro pe lună, plus calul și antrenorul.
Mihnea Virgolici spune că se poate și altfel: „Oricine, de oriunde vine, dacă e cu adevărat pasionat și perseverent, își va găsi drumul spre vârf.” Ori ai pe cineva care te finanțează, ori înveți să antrenezi cai, ajungi instructor și ajungi să fii plătit pentru asta. Pe lângă el au crescut doi tineri din familii modeste. Băiatul venea dintr-o casă fără curent electric, a început la patru ani să umble prin curtea lui și a ajuns să câștige concursuri cu 40 de concurenți. Fata e azi oficial de concurs apreciat.
El însuși a început la 18 ani, cu un cal de 600 de mărci germane (cam 400 de euro de azi, după socoteala lui), ținut într-o bucătărie din curte, la Otopeni. Strângea bani pe ascuns pentru o motocicletă, mama a zis nu, așa că și-a luat cal. „Până să afle mama că am scos frigiderul și am băgat calul în bucătărie, a fost prea târziu.”
Cinci oameni
Proba completă, disciplina centrală a concursului, înseamnă trei zile și trei încercări pentru același cal: dresaj, cross-country și obstacole. Are nevoie de multe hectare de teren și de antrenori care să insufle dragostea pentru ea. În Marea Britanie, spune Mihnea Virgolici, o practică 70.000 de oameni. În România, acum vreo 13 ani, ieșeau din curte să concureze cinci.
Prin 2019 a fost la Lausanne, la un seminar despre siguranța în disciplina asta, una cu risc mare de accidente. Fiecare țară și-a prezentat situația. Marea Britanie, cu zecile ei de mii de sportivi. Finlanda, „foarte mică”, cu 3.000. Ungaria, „microscopică”, cu 165 de călăreți. Apoi a venit rândul lui. „Le-am spus: «Noi nu prea avem accidente, că nu prea avem călăreți.»”
La a XI-a ediție, după estimarea lui, în România concurează 50–60 de oameni la proba completă. De la prima ediție, concursul a fost internațional, pentru că, spune Mihnea Virgolici, „nu puteam să-l facem național: nu aveam călăreți”. La prima ediție a încălecat și el, alături de toți călăreții din curtea lui.
Sâmbăta, proba de cross-country se dispută pe teren variat, contracronometru. Obstacolele sunt fixe, nu cad. Pentru sportivii și caii debutanți, regulamentul a primit anul trecut o categorie nouă: un traseu de 900 de metri cu șase bușteni mici. La patru stele, 5.000–6.000 de metri în galop, cu obstacole „uriașe și foarte tehnice”. Anul acesta, proba a fost transmisă pe ecrane amplasate în mai multe puncte ale domeniului.
Echipa Turciei a revenit după 13 ani. Ultima ei participare la proba completă fusese tot la un concurs organizat de Mihnea Virgolici, lângă Sighișoara. Toți erau militari, de la clubul armatei. Acum, spune el, au primit un buget de un milion de dolari și au cumpărat cai noi. La Florești, Turcia a câștigat Cupa Balcanică pe echipe, înaintea Bulgariei. România a luat bronzul.
Prin apă, cu trăsura
La atelaje, pe lângă lac, oamenii stau în mai multe rânduri la gard. Caii intră în apă în galop, trăgând trăsura, iar cel de pe capră are puțin loc între obstacole, cât să nu agațe roțile. „Și tu galopezi prin chestia aia și speri să nu te răstorni”, spune Mihnea Virgolici.
În România, atelajele se practică mai ales în Harghita, Covasna și pe lângă Oradea, iar în sud aproape deloc. Mihnea Virgolici organizează concursurile de atelaje împreună cu familia Bartha, tată și fiu. Eduard Bartha a câștigat în 2015 proba de conuri la Campionatul Mondial de atelaje de doi cai, iar publicul de aici îl cunoaște. „Când intră Eduard Bartha în terenul de concurs, simți vibrația publicului: lumea aplaudă, tropăie”, spune Mihnea Virgolici.
Duminică vin obstacolele, cu bare care cad. Proba se dispută lângă zidurile vechi de piatră ale domeniului.
Cine plătește
La multe concursuri de atelaje din România, banii vin de la primării și consilii județene. La Karpatia, spune Mihnea Virgolici, banii publici sunt simbolici, „1, 2, 3, până la 5% din costul evenimentului”, iar la unele ediții lipsesc. Karpatia e, spune el, unul dintre foarte puținele evenimente hipice din țară care vând bilete. „Un bilet cumpărat e susținerea spectatorului pentru existența acestui eveniment.”
Echilibrul e fragil. „Dacă se acoperă cheltuielile și am avea un euro peste costurile de organizare, am deschide șampania”, spune el. În fiecare an, potrivit organizatorilor, lucrează la eveniment peste 100 de voluntari.
Între probe, domeniul arată ca un parc în care s-au oprit niște caravane. Un cal sur trece printre rulotele cu burgeri, cu călărețul încă în șa. Sub un scaun pliant, doi câini border collie dorm pe paie.
Spre seară
Când lumina coboară, piatra palatului se face galbenă. În parc, dincolo de copaci, stă un turn rotund de piatră, cu ușa în arc. Pe fațada palatului, deasupra unei ferestre fără ramă, ornamentele sculptate au rămas întregi.
Anul viitor, pe 1–3 octombrie 2027, concursul de la Florești va face parte din calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. Mihnea Virgolici spune că discută deja cu călăreți din Finlanda și Germania care au mai fost aici. Din Marea Britanie, spune el, drumul unui cal până aici durează cel puțin trei zile.
Seara, în fața palatului s-au întins mese cu fețe de culoarea vinului și lumânări în pahare înalte. Grinzile de oțel au rămas la locul lor, în întuneric.
RomâniaFrumoasă a fost partener media al ediției a XI-a. Interviul cu Mihnea Virgolici a fost înregistrat la Florești, pe 25 septembrie 2026. Fotografiile semnate Ștefan Stoica și Diana Grigoriu sunt ale echipei foto a evenimentului; restul sunt proprii. Datele despre istoria palatului provin din sursele scrise de mai jos.
