
Pe mânerele ușii de la Porte Lafayette 3 atârnă un lanț de plastic alb cu verde, din cele cu care se închide o parcare. În spatele geamului, oblonul de metal e tras până jos. Pe ușă scrie în continuare „Poussez / Push”.
E sâmbătă, 7 noiembrie, puțin după ora unsprezece, iar Galeries Lafayette este deschis. Se intră pe o singură ușă, cea principală, îngustată. Agenții de pază stau lângă ea; nu i-am văzut controlând vreo geantă. Înăuntru cântă muzică, câteva magazine și-au pus deja brazii, iar Prada și Louis Vuitton sunt pregătite să vândă. Lume e puțină la ora asta. Dintre magazinele pe lângă care am trecut, unul era închis: bijutierul Graff, cu două paravane bej în prag și cu un paznic în palton lângă ele.

Afară, pe boulevard Haussmann, e soare și cerul e senin, dar vitrinele nu se mai văd. Sunt acoperite cu plăci de OSB, lemn tocat și presat, de culoarea mierii, prinse de la trotuar până sub copertină. Miroase a lemn proaspăt tăiat. Pe una dintre plăci, cineva a desenat cu spray albastru o față cu ochi mari.

Parisul pe care l-am găsit în acest weekend are trei rânduri de oameni pe același trotuar. Turistul a venit pentru vitrine și fotografiază placajul. Magazinul de lux vinde mai departe în spatele lui și a scris pe lemn că e deschis. Parizianul trece pe lângă amândoi; pentru el, lemnul a ajuns decor.
Placajele au o dată de naștere: 17 octombrie. În sâmbăta aceea, protestele față de scumpiri, pornite din licee, s-au încheiat la Paris cu vitrine sparte și magazine jefuite. La Galeries Lafayette, zeci de tineri au spart vitrine cu extinctoare și au intrat după marfă, a relatat Franceinfo. Guvernul francez a numărat 450 de magazine avariate sau prădate în capitală. Azi e a patra sâmbătă de manifestații la rând.
Vitrina, din partea cealaltă
De la Galeries Lafayette am mers pe jos spre Madeleine. Pe boulevard des Capucines, la baza unui perete de plăci, cineva stătea ghemuit între pături, cu un cățel lângă el și cu un pahar pus în mijlocul trotuarului. Puțin mai încolo, terasa de la Café de l'Olympia era plină, la câțiva pași de o vitrină bătută în plăci. Un magazin de echipament de munte avea ușa deschisă și, lângă ea, un perete de OSB cu o pisică roz desenată pe el.


Lângă Madeleine am intrat la Ralph Lauren, ca să văd cum arată o vitrină baricadată din partea cealaltă. Arată ca un perete. Spoturile luminează în continuare placajul, numele firmei se citește pe dos prin geam, iar în fața lui stă un stativ cu geci de puf: neagră, roșie, mov, portocalie.

Sirenele de pe Champs-Élysées
În Place de la Concorde, la unu fără un sfert, polițiștii din CRS, trupele de intervenție, stăteau cu scuturile lângă ei, în dreptul unui gard metalic. Prefectura interzisese aici o adunare a „vestelor galbene”. Ce a urmat știu din presa franceză: după-amiază, vreo treizeci de oameni s-au așezat totuși pe jos, au fost încercuiți și amendați cu câte 135 de euro. Marșul autorizat era în partea cealaltă a orașului, între Place de la République și Place de la Nation: 46.000 de oameni după numărătoarea poliției, 75.000 după a organizatorilor. Eu eram deja pe Champs-Élysées.

Capătul de jos al bulevardului era gol de mașini. Sub copaci, doi muncitori în veste reflectorizante împingeau o schelă printre căsuțe de lemn cu ghirlande. Mai sus, circulația era deschisă. La două-trei minute se auzea o sirenă de poliție, iar deasupra, un elicopter. Din când în când trecea o ambulanță. Pe la ora două a coborât dinspre Arcul de Triumf o coloană de polițiști pe motociclete, spre o sută, cu sirenele pornite, fără să oprească la semafoare.


Nu m-am simțit nicio clipă în pericol. Că era zi de protest îmi aminteau doar poliția, sirenele și lemnul.
„Deschis”, scris pe lemn
Pe aproape toate panourile pe care le-am văzut scria același lucru: magazinul e deschis. Fără anunț, baricada sugerează contrariul. Pe Champs-Élysées, Monoprix și-a acoperit vitrinele cu tablă striată și a pus deasupra o săgeată cu „Magasin ouvert”. Calvin Klein și-a vopsit panourile în negru și a scris pe ele, cu litere albe, „Open Now”. Lacoste a ales oțelul: o plasă albă, înaltă cât tot parterul, prin care se citește numele. Guerlain are panouri negre de o parte și de alta a ușii și, pe unul dintre ele, o foaie albă: buticul rămâne deschis, la orele obișnuite. În ușă, un bărbat în costum ține mânerul. La câteva magazine, muncitorii abia montau plăcile când am trecut eu.



Pe un perete de OSB, la umbra platanilor, cineva a desenat o pisică cu aureolă. Lângă ea a scris „Paris” și a pus două inimi.

„Ce i s-ar putea întâmpla?”
Am făcut și eu ce fac turiștii: am luat o cutie de macarons de la Pierre Hermé, în jur de treizeci de euro. Din cele trei arome am remarcat doar fisticul. Era 13:28.

Șapte minute mai târziu, între Lacoste și McDonald's, lângă magazinul clubului PSG, un bărbat stătea pe trotuar, cu spatele rezemat de un felinar. Lângă el, pe un carton, sub o pătură roz, dormeau doi câini. În jurul lor se plimbau porumbei.
Am vorbit cu el prin cineva care a tradus în franceză. Despre sine nu a spus nimic. A vorbit despre câini, care sunt viața lui. Pe unul l-a lovit o mașină și de atunci e bolnav. Tratamentul costă mult, iar banii pe care îi cerșește se duc pe medicamente. Un bistro din apropiere îl ajută cu mâncare și uneori cu bani.
Cu protestele nu are nicio treabă, spune. El e cu câinii. Nu îi este frică de ele. „Ce i s-ar putea întâmpla?”, mi s-a tradus.
Mi-a părut rău, dar nu i-am dat nimic. De când sunt cardurile pe telefon, rar am bani cash în buzunar.

Dincolo de Sena și înapoi
La Arcul de Triumf, pe la trei fără douăzeci, oamenii se fotografiau în mijlocul carosabilului, lângă un autobuz turistic supraetajat.
După-amiază am trecut Sena cu un Uber, până la Le Bon Marché. Și acolo, grilaje: de afară părea închis. Înăuntru era mult mai multă lume decât găsisem dimineața la Galeries Lafayette.
În partea de oraș din care pornise marșul a fost colegul meu Cristi Corchiș. În Place de la République a putut intra, mi-a spus, abia după ce polițiștii i-au scanat buletinul. Apoi a urcat cu telefonul pe boulevard de Magenta, la câteva sute de metri de piață. Eu nu am fost acolo; știu doar ce se vede în fotografiile lui: obloane acoperite cu graffiti de sus până jos și un spa thailandez cu placaj în loc de vitrină, cu un afiș rămas de la Halloween pe ușă. Pe trotuar, două femei trec pe lângă placaj fără să se oprească.

M-am întors pe Champs-Élysées la cinci. Se lăsa seara și vitrinele erau aprinse. La IWC, ceasurile se văd printr-o plasă de oțel.

Duminică, doi șoferi
A doua zi, duminică, aveam mai multe drumuri de făcut. Am ales Uber. Doi dintre șoferi susțin protestele, fiecare cu o rezervă.
Mimoun m-a dus la hotel. Are între 40 și 45 de ani, conduce o Tesla Model Y de care e foarte mulțumit și vorbește o engleză bună, cu un accent parizian apăsat și melodios. I-am spus asta și a râs. A venit din Maroc la studii, s-a îndrăgostit de o colegă pariziancă și a rămas. Sunt căsătoriți de douăzeci de ani și au doi copii.
Protestele fac mult rău turismului, spune. Revendicările le înțelege, ba chiar le susține; cu distrugerile nu e de acord. Se gândește la un negustor mic, cu o prăvălie în care muncește toată familia, care își găsește într-o dimineață munca de ani de zile ștearsă. Și care trebuie să o ia de la capăt, dacă are cu ce.
De la Turnul Eiffel m-a luat Sébastien. Are în jur de 25 de ani și vorbește o engleză stricată, dar repede și cu poftă.
Locuiește departe de centru, într-o zonă rău famată. E mai ieftin, se scuză el. Plătește cam 700 de euro pe lună pentru două camere, adică un dormitor. Are gândaci, iar apa caldă și căldura vin când vin. Mi-a venit să-i spun că așa e și la noi, în Drumul Taberei.
Despre proteste vorbește cu furie. E de acord cu ele: așa nu se mai poate trăi, iar el nu vede nicio perspectivă. L-am întrebat dacă a mers la vreunul. Nu. E periculos, a auzit de oameni mutilați, cu ochi scoși.
Nu exagerează. Parchetul din Mulhouse a deschis o anchetă după ce o fată de 17 ani și-a pierdut un ochi la manifestația din 17 octombrie. În aceeași zi, la Saint-Étienne, un tânăr a rămas fără o mână. Agenția France-Presse a numărat, de la mijlocul lui septembrie, cel puțin 20 de oameni răniți grav de proiectilele și grenadele poliției.
Luni
Luni, 9 noiembrie, am intrat într-o parfumerie Creed. Geamul e crăpat în mai multe locuri. În spatele lui e placaj. În fața placajului, sticlele de parfum stau așezate în piramidă.

Observațiile de teren sunt din sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de pe traseul Galeries Lafayette – Madeleine – Concorde – Champs-Élysées – Le Bon Marché, și de luni, 9 noiembrie (parfumeria Creed). Cu cei doi șoferi am vorbit duminică, 8 noiembrie, în engleză; apar doar cu prenumele. Fotografia de pe boulevard de Magenta îi aparține lui Cristi Corchiș. Cifrele despre proteste și despre răniți vin din presa franceză și din agențiile de presă citate mai jos.





