Mie toată povestea asta cu AI îmi aduce destul de mult aminte de bula dot-com.
La sfârșitul anilor '90 apăreau peste noapte companii care puneau „.com" în nume, căutau finanțări, încasau bani și promiteau că vor schimba lumea. Pe 10 martie 2000, indicele Nasdaq a atins 5.048 de puncte. Doi ani și jumătate mai târziu ajunsese la 1.114 — o scădere de aproape 78%. Peste cinci mii de miliarde de dolari s-au evaporat. Indicele avea să-și recupereze vârful abia în 2015, cincisprezece ani mai târziu.
Multe dintre companiile alea au dispărut. Dar Internetul n-a dispărut odată cu ele. Din contră.
Ce a rămas a schimbat lumea. Amazon a căzut de la vreo 106 dolari pe acțiune, în decembrie 1999, la sub 6 dolari, la sfârșitul lui 2001 — peste 90% pierdere. Nu a dispărut. Nici eBay. Iar o grămadă de servicii pe care astăzi le folosim fără să ne mai gândim la ele s-au născut exact din valul acela.
Cred că și cu AI vom vedea ceva asemănător. O grămadă de produse făcute acum pe repede înainte, inclusiv multe „vibe-coded", probabil nu vor supraviețui. Dar asta nu înseamnă că tehnologia e un hype fără viitor. Cele care chiar rezolvă o problemă și o fac mai bine sau mai ieftin, pot schimba industrii întregi.
Filmul ăsta l-am mai văzut, doar că din interior
Ce mi se pare interesant e că fotografii au trecut printr-o versiune a acestei povești mai devreme decât aproape toată lumea.
Prin anii 2000, aparatele digitale automate au ajuns la îndemâna oricui. Deodată, orice om putea apăsa un buton și obține o imagine expusă corect, focalizată decent, fără să știe nimic despre nimic. Iar asta a creat o iluzie foarte răspândită: aceea că poți face fotografie la fel ca un profesionist, pentru că ai același rezultat pe ecran.
Sigur, exista șansa ca din o mie de cadre făcute la întâmplare să iasă două-trei bune. Iar două-trei cadre bune, scoase din context și puse unul lângă altul, îți dau impresia că te pricepi.
Numai că profesionistul nu e cel care nimerește ocazional cadrul bun. E cel care poate să-l repete. Care știe, înainte să ridice aparatul, ce vrea să obțină și cum ajunge acolo. Care poate face asta și la o nuntă în care nu se poate întoarce timpul, și la un portret în care omul din fața lui are cinci minute și într-un decor pe care nu-l alege el.
Asta nu înseamnă că dintre cei care au început atunci, cu un aparat automat, n-au ajuns unii să facă fotografie la nivel profesionist. Au ajuns. Dar au ajuns acolo după sute de ore de studiu și mii de ore de practică — adică exact pe drumul pe care încercaseră inițial să-l scurtcircuiteze.
Și mai e un detaliu, care mi se pare o notă bună de subsol posibilă la discuția despre bule. Valul acela de aparate automate a avut și el un vârf: 121 de milioane de aparate foto livrate în lume în 2010. Apoi a venit telefonul. Până în 2023, cifra scăzuse cu 94%.
Bula aparatelor compacte a plesnit și ea. Fotografia n-a dispărut.
AI-ul nu îți șterge competențele. Ți le scumpește
Ăsta e lucrul care mi se pare cel mai important din toată discuția și cel despre care se vorbește cel mai puțin.
Când generez o imagine, nu îi spun doar „fă-mi o fotografie frumoasă". Îi pot spune ce focală vreau, din ce unghi, la ce diafragmă, cum să cadă lumina, ce profunzime de câmp, cum să fie compoziția. Evident că am șanse mult mai mari să ajung la ceva credibil decât cineva care nu știe lucrurile astea. Nu pentru că sunt mai deștept, ci pentru că știu ce să cer.
Iar experiența mă ajută și în cealaltă direcție, care e la fel de importantă: să văd când ceva nu e în regulă. O lumină imposibilă. O perspectivă care nu se leagă. O optică ce nu se pupă cu imaginea. Reflexii care n-au de unde să vină. Genul de anomalii pe care AI-ul încă le produce, dar pe care nu le vezi dacă n-ai petrecut ani uitându-te la cum arată lumina cu adevărat.
Un exemplu, ca să nu rămână la nivel de vorbe
Fotografia de la începutul articolului e făcută de mine, cu drona, la barajul Vidraru, în iulie 2026, în timpul reumplerii lacului.
Imaginea de mai jos e generată cu AI, pe aceeași temă.
Trebuie spus din capul locului că nu e proastă. La scroll, trece. Am găsit însă 4 inadvertențe pe ea:
1. Sunt două baraje. În spatele coronamentului principal apare o a doua creastă curbată de beton, cu propriul parapet — iar în spatele ei nu e apă, ci o cuvetă uscată. Un baraj în spatele altui baraj, fără nimic între ele.
2. Gura de golire nu golește nimic. E o aglomerare de forme de beton fără vane, fără conducte, fără jgheab, fără bazin disipator. Iar la baza barajului nu iese niciun râu — doar o băltoacă.
3. Pasarela de la jumătatea feței pornește din stânga și se termină în aer.
4. Mesteceni maturi crescuți lipiți de perete, la o scară care contrazice înălțimea construcției.
Și mai e ceva ce nu se vede în cercuri: lumina. Cer acoperit uniform, fără nicio umbră proiectată nicăieri. E alegerea sigură a generatorului — nu greșește nimic pentru că nu riscă nimic. Umbrele sunt greu de făcut corect, așa că nu le face deloc.
Niciunul dintre lucrurile astea nu sare în ochi la o privire rapidă. Toate sar în ochi dacă te-ai uitat ani la rând la cum se construiește un baraj și la cum cade lumina pe beton.
Probabil că la fel e și în programare, în medicină, în design, în marketing sau în orice alt domeniu. AI-ul face execuția mult mai accesibilă. Dar nu îți toarnă automat douăzeci de ani de experiență în cap. Îți dă un instrument care execută repede ce știi să ceri — și care execută la fel de repede și prostii, dacă nu știi să ceri.
Diferența dintre cele două situații nu o face instrumentul. O face omul din fața lui.
„Da, dar AI-ul se îmbunătățește singur"
Ăsta e singurul contraargument serios la tot ce am scris mai sus și e corect.
Aparatul automat avea un plafon. Rezolva expunerea și focalizarea, și cam atât. Oricât s-ar fi perfecționat, nu urca mai sus de atât. AI-ul nu are plafonul ăsta — sau, în orice caz, nu unul pe care să-l vedem de aici. Deci decalajul dintre cel care știe și cel care nu știe s-ar putea să nu se îngusteze doar. S-ar putea să dispară.
Cred că e chiar varianta cea mai probabilă. Și tot nu mă face să-mi schimb concluzia.
Pentru că aparatul automat a rezolvat expunerea complet. Astăzi nu mai există om care să rateze o fotografie pentru că a greșit timpul de expunere. Problema aia e moartă. Și totuși fotografia n-a murit odată cu ea — valoarea s-a mutat pur și simplu mai sus, de la „am obținut o imagine corectă" la „am obținut imaginea pe care o voiam".
Sunt două lucruri foarte diferite. Aparatul automat i-a dat oricui o fotografie corectă. Nu i-a dat nimănui fotografia intenționată.
Bănuiala mea e că același lucru se va întâmpla și acum. Dacă execuția devine gratuită, atunci întrebarea nu mai e cine poate face imaginea, ci cine știe ce imagine merită făcută, pentru cine și de ce. Și cine își dă seama, uitându-se la rezultat, că ceva e în neregulă.
Iar discernământul ăsta — partea din tine care spune „nu, asta nu arată bine" fără să poată explica imediat de ce — se construiește tot pe drumul lung. Deocamdată nu știu nicio scurtătură spre el.
Se poate să mă înșel. Se poate ca și partea asta să fie automatizată la rândul ei. Observ doar că, până acum, fiecare tehnologie care a promis că mută linia a mutat-o într-adevăr — dar n-a șters-o.
Deci
Poate întrebarea nu e dacă există sau nu o bulă AI. Probabil există și destul hype în jurul ei. Întrebarea mai interesantă e ce rămâne după ce se sparge — și cine știe cu adevărat să folosească ce rămâne.
Din experiența mea, răspunsul nu s-a schimbat niciodată, indiferent de tehnologie: rămân cei care și-au făcut temele înainte.
---
România Frumoasă. O țară văzută încet
