La prima ediție a Nopții Spațiilor de Coworking, optsprezece spații din Capitală au deschis ușile în aceeași seară. În spatele cifrelor — o industrie care se redefinește, de la imobiliar la ospitalitate, și o lecție bucureșteană despre comunitate.
La ora patru după-amiază, în lobby-ul Spaces de pe Bulevardul Corneliu Coposu, neonul portocaliu de la peretele recepției luminează un panou pe care scrie „The Executive Guide / Choosing a Coworking". E o proiecție LED pe holul de marmură al uneia dintre clădirile pe care, până acum, bucureștenii o știau pur și simplu sub numele de „Unirii View". Câteva zeci de oameni, în mare parte în costume sau ținută smart casual, beau cafea în picioare. Pe podea, un banner orange anunță cele trei nume care țin de mână această seară: ROFMA, Beyond Space și Cushman & Wakefield Echinox.
E prima ediție a Nopții Spațiilor de Coworking. Optsprezece spații din București — de la giganți precum Regus și Spaces până la operatori boutique de cinci sute de metri pătrați — deschid simultan ușile pentru un public care, până ieri, nu știa că poate să intre.
Cristian Vasiliu, președintele Asociației Române de Workplace și Facility Management (ROFMA), urcă pe o mică scenă improvizată în mijlocul lobby-ului. Are voce calmă și pare oarecum surprins de succesul de care se bucură evenimentul, încă de la prima ediție.
„Acum cred că nici două luni, după o discuție cu Tudor Popp despre evoluția spațiilor flex, ne-a venit o idee: ce-ar fi să facem un eveniment prin care să introducem în vocabularul de zi cu zi al mediului de business — care cunoaște mai puțin acest lucru — și al utilizatorilor finali, aceste concepte: coworking, spațiu flex," spune Vasiliu. „Cu mult curaj și poate și inconștiență, am ajuns la această primă ediție."
Râsete în sală. Tudor Popp — fondatorul Beyond Spaces, compania de consultanță de specialitate pe care a fondat-o acum un an — confirmă dintr-un colț. Doi oameni au adunat o industrie întreagă la un eveniment, într-o seară.
Ghidul
Tudor Popp ia microfonul. Înalt, în polo bleumarin cu logoul colorat al evenimentului — o serie de pătrate aranjate ca un Mondrian de buzunar —, vorbește cu cadență de inginer, nu de marketer. Beyond Spaces tocmai a lansat un ghid sub titlu sec: Coworking pentru companii. Cincisprezece capitole, zeci de pagini, descărcabil în PDF, navigabil online.
E adresat utilizatorului, nu operatorului. „Operatorii speră să înțeleagă cum trebuie să se poziționeze ca să placă clienților, dar ghidul este pentru decision-makers, HR, cei care semnează contractul."
Popp deschide o prezentare pe care, după jumătate de oră, o să o regăsim ca scorecard într-un pachet. Ghidul propune o taxonomie de cinci tipuri de coworking — „de la bean bags with wi-fi până la business center". Și un sistem de evaluare cu patru dimensiuni:
- eficiența economică (35% pondere — încă nu domină);
- vibe index (14 elemente: micro-locație, transport, spații verzi, cafenele în jur);
- calitatea spațiului (aer, lumină, acustică, emisii);
- sisteme și hospitality (community manager, evenimente, atenția pentru utilizator).
Frază prin frază, Popp construiește spre afirmația care o să rămână în note de rezumat: „Veneam din 20 de ani de birouri de consultanță, după proiecte de la amenajări boutique la proiecte imense. Credeam că e un business de office. El este un business de hospitality. This is the surprise."
Cei douăzeci de ani la care face referire au fost în consultanță tradițională — partea de design, project management, fit-out pentru companii care voiau să-și mute sediile. Acum, dintr-un birou flex, sună altfel. Coworkingurile nu se construiesc cum se construiesc birourile. Se construiesc cum se construiesc hotelurile bune: cu cineva la recepție care îți știe numele.
Argumentul are forța evidenței. La numai câțiva pași de unde stă Popp, Alina Gomotirceanu-Dumitrascu, CEO IWG România — operatorul global care deține Spaces, brand-ul mai fancy al grupului, după Regus — ia microfonul după el și confirmă. Spaces Unirii se întinde pe încă două etaje peste lobby-ul în care suntem. Bucătărie comună, club lounge pe etajul principal, săli de ședință care, la ora asta, sunt deja ocupate.
Apoi e timpul să plecăm. Spre Opera Center.
V7
Drumul de la Unirii spre Opera Center — clădirea de birouri din Calea Plevnei pe care arhitectura Bucureștiului anilor 2010 o cataloghează drept „una dintre primele și iconicele clădiri de birouri din oraș" — e relativ scurt.
La V7, la etajul cinci al Opera Center, ne așteaptă Tudor Ilie — reprezentantul Powell Holding, proprietarul clădirii. V7 e operatorul boutique pe care, dacă n-ai fi citit ghidul, l-ai numi simplu „coworking". Nu e simplu. Are 1.400 de metri pătrați aici, plus o extensie de 400 inaugurată recent și e condus de Edoardo Roman. Are locații în București (Romană, două etaje, 600 mp) și Iași (UBC 3, lângă Palas, 800 mp). „Superbă priveliște de aici!", spune cineva din spate, sincer surprins — panorama dă spre cupola Operei Naționale și acoperișurile cenușii ale Cotrocenilor.
V7 e pet-friendly. Asta nu pare, la prima vedere, o virtute editorială. Dar la o conversație cu community manager-ul de etaj, devine clar: până acum patru ani, în mall-urile din care se închiriau spațiile de coworking, era interzis să-ți aduci câinele. „Doar la Romană am putut din prima să avem pet-friendly," explică una dintre doamnele manager de proiect. „La Iași, nu aveam voie în niciun mall cu animale. Și atunci am militat pentru asta. Acum, din cauza noastră, au cam extins politicile astea."
Un alt participant — o doamnă care lucrează într-o multinațională, prietenă cu un ofițer-șef al unei bănci care încearcă, de doi ani, să introducă politici pet-friendly la sediu — confirmă din partea cealaltă a mesei. Băncile mari, până și ele, învață coworkingurile mici.
Discuția trece la community manager. E poziția-cheie a industriei, dar — și asta e una dintre lucrurile pe care n-o să le citești într-un raport Cushman — nu e încă recunoscută în România. „Lucrăm pe viitor să o introducem în COR, în nomenclatorul de ocupații," replică Cristian Vasiliu.
Sute de oameni se mută zilnic, în Bucureștiul anilor 2026, prin spații în care omul care îi primește, îi organizează și le pregătește cafeaua nu există oficial în statistici.
Mindspace
Ne mutăm la Mindspace, în Piața Victoriei, undeva pe la ora opt seara. Aici lumina e mai joasă și volumul e mai sus. La intrare, un DJ cu căști — același pe care îl voi recunoaște pe a doua zi în pozele mele numerotate 0240 — mixează din laptop setlist de techno-house, ușor, prietenos. Oamenii beau bere artizanală în pahare de plastic albastru. Atmosfera nu e de conferință. E de petrecere.
Aici îl întâlnesc pe Endi Ungureanu.
Coincidență… Nu îl cunoșteam, dar am aflat despre Tura de Duminică în urmă cu două zile; atunci mi-am propus să-l contactez pe organizator să facem un fotoreportaj. Aflu cine este după ce Ana și Robert îi prezintă pe Endi Ungureanu și pe Mihai Cucu-Dumitrescu de la Social Seeds: „Endi e omul care a făcut Tura de Duminică."
Tura de Duminică. Pentru cititorii care n-au mai dat peste numele ăsta, e o mișcare de masă tăcută, care a crescut în paisprezece luni dintr-o idee aruncată pe LinkedIn într-o comunitate care, după ultimele cifre publice, a trecut de o mie de participanți într-un singur weekend, în mai mult de zece orașe românești.
Endi a postat ideea pe 15 decembrie 2024. Părea o glumă: hai duminică la o plimbare prin parc. Fără agendă, fără înscrieri, fără reclamă. „Era ideea că singurătatea s-a transformat într-o epidemie tăcută. Și că Bucureștiul, cu toate parcurile lui, are tot ce-i trebuie să o vindece. Trebuie doar să ne hotărâm să mergem."
În patru luni, plimbările pornite din Herăstrău au început și în IOR. În opt, în Tineretului. În douăsprezece, la Lacul Morii. Apoi în Cluj, Timișoara, Iași, Brașov.
Nu a fost un panel, ci o discuție deschisă între Endi și Mihai care a durat cred că vreo patruzeci de minute. Nu prea mult, dar destul cât să înțeleg că povestea lui merită un articol propriu — nu trei paragrafe în coda unui reportaj de coworking. Vom reveni. Cu poze de la o Tură de Duminică reală, nu cu un pahar de bere artizanală în mână.
Ce e însă important pentru seara asta: Endi nu și-a construit comunitatea într-un spațiu de coworking. A construit-o în parcurile Bucureștiului. Dar e la Mindspace în seara asta, pentru că lumea coworkingului l-a recunoscut — corect, cred — drept un specialist al lucrului pe care întreaga industrie încearcă, cu scorecardul lui Tudor Popp și cu COR-ul ROFMA, să-l măsoare: comunitatea. Asta nu se învață dintr-un ghid.
Petrecerea finală e pe Dorobanți. Trec pe acolo scurt și plec pe la zece.
Coda — Bucureștiul învață să-și numere birourile
Ce ne spune Noaptea Spațiilor de Coworking despre orașul ăsta? Trei lucruri.
Unu, că piața s-a maturizat suficient cât să poată fi inventariată. Acum cinci ani, în București erau sub douăzeci de spații de coworking comparabile. Astăzi sunt aproape de o sută cincizeci, dacă pui pragul la „operator profesional, contracte de servicii". Optsprezece au considerat că merită să-și plătească taxa de participare la o seară de promovare colectivă. Două treimi dintre ele au mai puțin de trei ani vechime.
Doi, că definițiile încă sunt fluide. Ghidul lui Tudor Popp e prima încercare serioasă de a propune o taxonomie. Cele cinci tipuri — bean bag with wi-fi la o extremă, business center la cealaltă, cu trei niveluri intermediare — vor deveni, probabil, vocabularul comun al industriei în următorii doi ani. Sau vor fi suprascrise de altcineva, ceea ce e tot un câștig.
Trei, că adevăratul diferențiator nu e nici locația, nici prețul, nici mobilierul premium, nici club lounge-ul. E omul de la recepție. Community manager-ul care, în România, încă nu există în COR. Industria asta, cum spune Tudor Popp, e hospitality, nu real estate. Și hospitality, cum știe orice hotelier bun din Brașov, înseamnă oameni care își amintesc numele clientului.
Endi Ungureanu — care nu face parte din coworking și nu are scorecard, dar are o comunitate de mii de oameni care au mers cu el într-o duminică prin parcurile României — a demonstrat în seara asta, fără să vorbească de la microfon, ce înseamnă să fii constant cu o idee simplă. Asta e materia primă a pieței de coworking. Restul e doar metru pătrat.
1 / 22
