Primii treizeci de oameni
Lagărul de la Auschwitz a fost înființat prin ordinul lui Heinrich Himmler din 27 aprilie 1940, într-o fostă cazarmă din apropierea orașului Oświęcim, în Polonia ocupată. Primul comandant a fost Rudolf Höss.
Pe 20 mai 1940, un transport adus de la lagărul Sachsenhausen a livrat la Auschwitz primii 30 de deținuți. Nu erau prizonieri politici, ci „criminali de carieră” germani (Berufsverbrecher), recunoscuți după triunghiul verde de pe haine — de unde porecla „verzii”. Au primit numerele de la 1 la 30. Primul dintre ei, Bruno Brodniewicz, a devenit Lagerälteste, „decanul” deținuților.
Rolul lor fusese pregătit dinainte: aceștia urmau să fie funcționari ai lagărului — kapo și șefi de baracă — care să organizeze locul și să țină în frâu, prin violență, valurile de deținuți ce aveau să vină. Era o metodă folosită de naziști la deschiderea celor mai multe lagăre de concentrare. Primul transport masiv de deținuți politici, 728 de polonezi aduși de la închisoarea din Tarnów, a sosit abia pe 14 iunie 1940.
De la lagăr de concentrare la fabrică a morții
În anii următori, Auschwitz s-a extins într-un complex uriaș: lagărul principal (Auschwitz I), lagărul de exterminare Auschwitz II-Birkenau și lagărul de muncă Auschwitz III-Monowitz, plus zeci de subunități. Aici a fost ucis, după estimările Memorialului Auschwitz-Birkenau, circa 1,1 milioane de oameni, dintre care aproximativ un milion erau evrei. Lagărul a fost eliberat de Armata Roșie pe 27 ianuarie 1945 — dată marcată astăzi ca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Legătura cu România: deportările din Transilvania de Nord
Pentru istoria românească, mai 1944 este luna în care Auschwitz a devenit, tragic, foarte aproape. După Dictatul de la Viena din 1940, Transilvania de Nord trecuse sub administrație maghiară. Odată cu ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, evreii din regiune au fost închiși în ghetouri (în mai 1944), apoi deportați.
Până la ocupația germană, Ungaria nu și-a deportat în masă evreii
Un fapt esențial pentru a înțelege această tragedie: până la ocuparea Ungariei de către Germania, pe 19 martie 1944, regimul lui Miklós Horthy nu a deportat în masă evreii cetățeni maghiari către lagărele naziste de exterminare, în ciuda presiunilor repetate ale Berlinului. Tocmai de aceea comunitatea evreiască din Ungaria — una dintre cele mai mari rămase în Europa dominată de naziști, incluzând și Transilvania de Nord — nu fusese încă supusă deportării sistematice în masă către Auschwitz până în 1944.
Abia după instalarea guvernului colaboraționist condus de Döme Sztójay și sosirea lui Adolf Eichmann la Budapesta, mașinăria deportărilor a fost pusă în mișcare — și a funcționat cu o viteză cumplită: între 15 mai și 9 iulie 1944 au fost deportați circa 437.000 de evrei din Ungaria, dintre care aproximativ 420.000 la Auschwitz-Birkenau. Aflând de amploarea deportărilor, Horthy a ordonat oprirea lor în iulie 1944.
Aceasta nu înseamnă că Ungaria horthystă a fost lipsită de persecuții: erau în vigoare legi antievreiești dure, zeci de mii de bărbați evrei au fost trimiși în detașamentele de muncă forțată (munca obligatorie), unde mulți au murit, iar în vara lui 1941 circa 18.000–20.000 de evrei apatrizi fuseseră deportați la Kamenets-Podolsk, în Ucraina ocupată, și uciși acolo. Distincția documentată de istorici rămâne însă clară: deportarea sistematică, în masă, a evreilor maghiari — și a celor din Transilvania de Nord — către Auschwitz a început abia după ocupația germană din martie 1944.
Bilanțul deportărilor din Transilvania de Nord
Între 16 mai și 27 iunie 1944, circa 131.000 de evrei din Transilvania de Nord (o cifră des citată este 131.639) au fost transportați la Auschwitz-Birkenau; cei mai mulți au fost uciși la sosire. Au existat ghetouri la Cluj, Oradea, Satu Mare, Sighet, Baia Mare, Bistrița, Dej, Târgu Mureș și Șimleu Silvaniei. Deportarea celor circa 8.000 de evrei din Târgu Mureș este documentată pe larg în volumul „370 de zile de teroare” de Radu Bălaș și Kocsis Francisko (2003).
Datele se leagă chiar de 20 mai: întreaga comunitate evreiască din Sighet a fost deportată în a doua jumătate a lunii mai 1944 (USHMM indică intervalul 17–22 mai), deci trenurile plecau chiar în aceste zile. Printre cei duși atunci se afla un adolescent din Sighet, Elie Wiesel (născut în 1928), viitor laureat al Premiului Nobel pentru Pace și autor al cărții „Noaptea”, mărturia sa despre Auschwitz.
Linia ferată dusă până la crematorii, pentru „Acțiunea Ungaria”
Un detaliu mai puțin știut leagă direct aceste deportări de însăși geografia morții de la Birkenau. Până în primăvara lui 1944, trenurile cu deportați opreau la așa-numita „Judenrampe” (rampa evreilor), situată între Auschwitz I și Auschwitz II-Birkenau, în afara lagărului; de acolo, oamenii erau coborâți și duși pe jos sau cu camioanele spre camerele de gazare.
În anticiparea numărului uriaș de deportați maghiari — printre care și evreii din Transilvania de Nord —, SS-ul a prelungit calea ferată direct în interiorul lagărului Birkenau, trecând prin poarta principală (cunoscută azi drept „Poarta Morții”). Această nouă rampă a fost finalizată și a intrat în funcțiune în mai 1944, exact pentru „Acțiunea Ungaria”; linia ducea până în dreptul camerelor de gazare și crematoriilor II și III. Transporturile au fost chiar amânate temporar până la terminarea rampei interioare, pentru că lagărul nu făcea față planului de exterminare.
Mutarea selecției și a coborârii chiar lângă crematorii a scurtat drastic distanța dintre tren și camerele de gazare, „eficientizând” uciderea. Volumul a fost atât de mare încât naziștii au săpat și gropi de ardere în aer liber și au repus în funcțiune o cameră de gazare provizorie. Pe această rampă interioară au fost coborâți, pe lângă cei circa 430.000 de evrei din Ungaria, și deportați din ghetoul Łódź și din Theresienstadt.
1 / 7De clarificat (acuratețe istorică)
Evreii deportați la Auschwitz „din România” proveneau din Transilvania de Nord, aflată atunci sub administrație maghiară — nu din teritoriul controlat de regimul Antonescu.
În România antonesciană, Holocaustul a luat alte forme: pogromul de la Iași (1941) și deportările și masacrele din Transnistria. Conform raportului Comisiei Internaționale „Elie Wiesel” (2004), în România și în teritoriile aflate sub control românesc au fost ucise între 280.000 și 380.000 de persoane de origine evreiască.
Cele două realități sunt distincte, dar fac parte din aceeași istorie a Holocaustului care a atins direct și spațiul românesc.
Surse
— Memorialul Auschwitz-Birkenau — începuturile lagărului și numerele deținuților (auschwitz.org)
— Auschwitz concentration camp — Wikipedia
— INSHR „Elie Wiesel” — deportarea evreilor din Ardealul de Nord
— USHMM Holocaust Encyclopedia — Elie Wiesel / Sighet
— USHMM Holocaust Encyclopedia — The Holocaust in Hungary (regimul Horthy și ocupația din 1944)
— Memorialul Auschwitz-Birkenau — „The unloading ramps and selections” (rampa interioară din mai 1944)
— „20 mai, ziua în care a început coșmarul de la Auschwitz” — Adevărul
