
Cănuța de espresso încape în căușul palmei. Lilla Siklodi o ține cu o mână și îi netezește marginea cu degetele celeilalte, pe o pânză albastră întinsă pe masă, între un burete galben și un rând de unelte de lemn. Vorbește și lucrează în același timp, ceea ce, spune ea, nu-i stă în obicei: „Eu de obicei în timp ce lucrez sau fac ceva nu prea vorbesc […] mă concentrez foarte tare, îmi place să fiu acolo.”
Cănuța asta nu va fi gata nici mâine, nici săptămâna viitoare. Stă întâi la uscat, apoi intră de două ori în cuptor, cu pictatul și glazura între cele două arderi. „Când cineva îmi zice că ar avea nevoie de o cană pe mâine, atunci din păcate nu e posibil”, spune ea râzând.
Lilla Siklodi are 27 de ani și e din Cluj-Napoca. Lill'Dots este numele sub care lucrează, iar atelierul este apartamentul ei, de la etajul opt al unui bloc din Cluj-Napoca. Aici modelează, pictează și glazurează. Tot de aici pleacă, cu uneltele în bagaj, la atelierele pe care le ține în alte locuri, pentru cei care vor să-și facă singuri cana. Întrebată cum se împacă un oraș în care totul merge pe viteză cu un lucru făcut de mână, răspunde că tocmai asta caută oamenii: „Lumea a început iarăși să caute și să se întoarcă către activitățile care necesită să fii acolo, să fii prezent, să nu te grăbești.”

Lilla și punctele
Numele nu vine de la „little dots”, cum ar crede oricine îl citește prima dată. „Nu, îi de la Lilla, pentru că mă cheamă Lilla, și am pe mâini punctulețele acestea”, spune ea. E vorba de un tatuaj cu patru puncte, pe antebraț, pe care îl au și ceilalți din familia ei. A vrut un nume care să lege mâinile de lucrul făcut cu mâna și a mai vrut ceva: „Nu am vrut să fie neapărat un nume maghiar, pentru că am vrut […] să ajung în cât mai multe comunități, în cât mai multe orașe.” Aștepta de mult ca cineva să o întrebe de unde vine numele. „Nu prea întreabă lumea.”

Ceramica a vrut s-o încerce în pandemie, dar atunci nu avea unde merge la un curs. A revenit la idee în 2023, când s-a înscris la master, a găsit în Cluj un curs la GeosPottery și i-a plăcut din prima. A hotărât să facă de Crăciun câteva obiecte pentru familie și prieteni. Atunci și-a dat seama, spune ea, că „nu-i atât de ușor precum pare”: glazura trebuie să se potrivească cu lutul, cu temperatura și cu felul în care se arde piesa.
A studiat Științele Mediului, apoi agronomia. O pregătire în ceramică, în afară de cursul acela, nu are. Are, în schimb, o amintire de la grădiniță sau din școală, nu mai știe exact: plastilina, cu care stătea mult și lucra cu foarte mult detaliu. Restul a venit din practică, din citit și din ceea ce ea numește „multe încercări și multe eșecuri”. „Cumva toate se leagă. Și natura, și lutul, și activitatea asta”, spune.

Lut alb, fără roata olarului
A încercat și roata olarului. A rămas la modelatul cu mâna, pentru că așa, crede ea, fiecare piesă iese altfel față de cealaltă. A ales lutul alb. Lutul, uneltele, vopselele și glazura le cumpără de la Interceram, o firmă din Sighișoara care vinde materii prime și utilaje pentru ceramică.
De ceramica populară, cea de la Corund de pildă, nu se simte legată: nu folosește nici lutul roșu sau negru, nici motivele și simbolurile tradiționale. Ce face ea este, în cuvintele ei, „un fir modern al tradiției din trecut”.

Partea care îi place este modelatul. La pictat nu se consideră „super talentată”, așa că își caută modelele pe internet, iar uneori pictează alături de prietene sau de colaboratori. Forma, în schimb, rămâne a ei și atunci când clientul cere un text sau un desen anume: „Am stilul meu cum lucrez.”
Două piese nu ies la fel. Le-o spune și celor care vin cu o fotografie și cer exact cana din ea: va încerca, dar nu va fi la fel. Nicio floare pictată de ea, spune, nu iese ca aceea din poză.
Există și lucruri care nu-i ies. Bolurile foarte mari crapă la uscat, iar vazele înalte nu se pot ridica din palme: „Nu permite gravitația și tehnica.” Pentru ele ar trebui roata.

Cum se face o cană de ceramică, pe zile
După modelare, piesa stă la uscat cam o săptămână, până se evaporă apa; vara, pe căldură, mai puțin. Urmează prima ardere, biscuitarea, din care lutul iese alb și tare. Piesa se întoarce apoi acasă, e pictată și glazurată, apoi pleacă la a doua ardere. De fiecare dată stă două zile în cuptor, la o temperatură pe care Lilla Siklodi o dă drept 1.000 de grade, ca să reziste la apă și să poată fi folosită pentru mâncare și băutură.
Cuptorul nu e în apartament și nu e al ei. Un cuptor produce multă căldură, așa că se află în altă parte, iar ea strânge mai multe piese înainte de fiecare drum. Socotind pas cu pas, o singură cană ar putea fi gata cam în zece zile, dacă s-ar nimeri un loc liber la cuptor. Oamenilor le spune două-trei săptămâni.

Cel mai greu, spune, e glazuratul. Până acolo, aproape orice se mai poate îndrepta: lutul se umezește din nou, o crăpătură fină se șlefuiește cu șmirghel chiar și după prima ardere. La glazură nu mai e cale de întoarcere. „Dacă […] ai lăsat o pată și acolo nu este glazură, s-a dus toată munca, s-a dus tot procesul.” Un petic fără glazură absoarbe apa, iar piesa nu mai poate fi folosită.
Pe fiecare obiect imprimă o ștampilă cu numele Lill'Dots. „Când nu uit”, adaugă. Pentru comenzile de la firme cere logoul, comandă o ștampilă tipărită 3D și îl imprimă în lut.


Ce nu se vede în prețul unei căni
Comenzile vin prin mesaje private, pe Instagram și pe Facebook. Cele mai multe sunt cadouri. O cafenea i-a cerut căni de espresso, iar firmele o cheamă la team buildinguri. La târguri a fost invitată, dar n-a ajuns încă: pentru un târg îți trebuie stoc, iar ea are comenzi, ateliere și, pe lângă ele, un job: lucrează și la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

O cană costă de la 45 de lei până în jur de 100, după mărime, volum și complexitate. De preț, spune, nu i s-a plâns nimeni; cui i se pare prea mult nu cumpără. Încearcă să-l țină accesibil, pentru că vrea ca obiectele să ajungă la oameni. Ce nu vede cel care compară cana ei cu una din magazin este drumul: „Eu stau două-trei săptămâni fără să mi se plătească munca până când o primește.”
Mulți află abia de la ea cât durează. Credeau, povestește, „că e doar cum e pe TikTok, ce frumos, ce repede”. La fel crezuse și ea la început: că își ia lut și îl arde în cuptorul din casă.

La ateliere, care țin de obicei două ore, oamenii își modelează singuri cana. Ea le ia apoi piesele, le arde și le aduce înapoi. Un atelier individual costă între 200 și 250 de lei de persoană, după ce vrea omul să facă și de câte întâlniri e nevoie. Mulți îi spun că e ca o terapie, iar explicația ei e practică: lutul nu așteaptă. „Nu poți să zici că «Hai că o las pe mâine», pentru că se întărește.”


Prietenii sau familia o mai ajută la pictat sau la comenzile mari, dar mai mult de atât nu vrea să crească. Face în jur de 40 de piese pe lună, mai multe sau mai puține după perioadă. Ține și cel puțin două-trei ateliere pe lună. „Nu vreau să […] am o echipă de zece persoane cu care să facem comenzi, vreau să le fac eu.”
Interviul integral cu Lilla Siklodi, filmat în timp ce modelează cănuța de espresso:
Interviul integral cu Lilla Siklodi, pe YouTube
Atelierul care se strânge când vin prietenii
Atelierul nu ocupă, de fapt, o cameră. Pânza, uneltele și borcanele se strâng și se pun deoparte când vin prieteni în vizită, apoi se scot din nou. „Mai degrabă produsele ocupă mult loc”, spune Lilla Siklodi. Și-ar dori, cândva, un atelier separat, în oraș sau undeva la țară, mai aproape de natură. Deocamdată e aici.

În ziua vizitei, masa era plină: căni de espresso, farfurii pictate cu flori mărunte, o scrumieră pe care scrie „Smoking instead of crying”, un borcan cu cap de pisică.

Pe un platou cu marginea vălurită, o urare de aniversare a căsătoriei e scrisă de mână de două ori, o dată în română și o dată în maghiară.

Lumea își închipuie că are casa plină de ceramică. Are, spune ea, mai ales prototipurile și piesele care au fost „un eșec total”, cu o problemă la glazură. Dintre toate, folosește una: prima cană pe care a făcut-o singură, cea cu fisuri în glazură. Cafea nu bea. Bea ceai.

Pe pânza albastră rămâne cănuța de espresso, cu funda roșie pe o parte. Are de stat o săptămână.

Interviu și fotografii realizate pe 24 august 2026, în apartamentul-atelier din Cluj-Napoca. Vârsta, locul de muncă, numele cursului, prețurile și numărul de piese mi le-a comunicat Lilla Siklodi ulterior, în scris. Nu am asistat la un atelier cu participanți și nu am văzut cuptorul; cele două fotografii de la atelier și portretul în picioare sunt din arhiva Lill'Dots.





