Pe 16 octombrie, groapa de fundație a unui șantier arată, de sus, ca un mușuroi: fiecare echipă lucrează în sectorul ei. Pe rampa de pământ, excavatoarele încă sapă, iar cupele lor lovesc benele basculantelor. Într-un sector se toarnă betonul de egalizare, primul strat de pe fundul săpăturii. Alături, o echipă lipește cu flacăra membrana de hidroizolație. Mai încolo, armătura e deja întinsă. Se aud aparatele de sudură și discuții în cel puțin patru limbi. Cu o zi înainte plouase, iar unde încă nu s-a turnat beton, pământul e un noroi cleios.
Printre barele de armătură, Ionel Neață, inginer electrotehnist la Sixense România, montează senzori pe o coloană tasometrică. Tuburile ei, îmbinate cap la cap, intră în pământ. Coloana e protejată de un tub negru, gofrat, pe care culisează senzorii, magnetici. Ea va măsura tasarea: cât se lasă terenul pe măsură ce clădirea crește deasupra lui.
Pe un șantier ca acesta, cineva plătește pentru această atenție. Legea o cere însă și pentru blocul în care locuim.
O obligație din 1995
Urmărirea comportării construcțiilor în timp e felul în care afli la timp dacă o clădire se lasă, se înclină sau se fisurează mai mult decât a fost calculată să o facă. Obligația există din Legea calității în construcții din 1995, iar un normativ dedicat, P 130, din 1999. Versiunea nouă a normativului a fost publicată în Monitorul Oficial în iunie 2025. De la 25 august 2026, cadrul îl dă noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, Legea 169/2026, care dedică urmăririi articolul 550, cu 24 de alineate.
Codul păstrează două trepte. Urmărirea curentă privește orice construcție, pe toată durata ei de viață: starea clădirii e observată și consemnată, de obicei prin examinare vizuală, dar și cu aparate de măsură. Urmărirea specială înseamnă măsurarea și interpretarea sistematică a parametrilor construcției și devine obligatorie pentru construcțiile noi din clasele de consecințe CC3 și CC4. Procedura după care statul controlează această activitate spune că ea se face „prin grija proprietarului”. Pentru un bloc, proprietarii sunt locatarii, reprezentați de asociația lor.
Cine nu face urmărirea sau nu completează și nu păstrează cartea tehnică a construcției riscă, potrivit articolului 570, amenzi între 20.000 și 50.000 de lei.
Mariana Garștea conduce din 2017 Sixense România, firmă din grupul VINCI pe care o descrie drept singura din țară dedicată exclusiv monitorizării construcțiilor. Regulile, spune ea, au existat: „În România niciodată problema n-a fost norma […]. Aplicarea, implementarea, acolo de fapt noi eram cu problemă.”
Blocul, după recepție
Până la recepție, de urmărirea clădirii răspunde dezvoltatorul. După aceea, explică Mariana Garștea, obligația trece la asociația de proprietari. Măsurătorile din primii ani sunt și o armă: dacă apar fisuri, infiltrații sau tasări cât timp clădirea e în garanția de bună execuție, rapoartele sunt dovada cu care asociația cere dezvoltatorului reparațiile. Fără ele, spune ea, asociația e „total descoperită” și repară pe banii proprietarilor.
La complexele noi, administratorii încep să știe ce cere legea. La blocurile vechi, reacțiile sunt altele. După câteva clipuri pe TikTok despre subiect, a primit comentarii și de la președinți de asociații: „Hai că v-ați mai găsit niște treabă.” Alții spun să plătească primăria. „Păi ce, că nu e casa primăriei”, răspunde ea.
Nouă ani de crăpătură
Pe 24 octombrie, 65 de oameni au fost evacuați dintr-o scară a blocului de la Drumul Taberei nr. 30, construit în 1963, după ce un locatar a sunat la 112: între două scări se vedea o crăpătură de la etajul 5 până la etajul 8. Potrivit Primăriei Capitalei, crăpătura era consemnată încă de la prima expertiză, din 2017. Primăria o pune pe seama problemelor de canalizare ale blocului și spune că locatarii au refuzat, în 2021, soluția de consolidare propusă. Inspectorii de stat în construcții au stabilit că structura de rezistență nu e afectată, iar locatarii s-au putut întoarce acasă.
Pe 30 octombrie, blocul are pe fațadă bulina roșie a clădirilor cu risc seismic. Crăpătura urcă printre balcoane până la acoperiș, cu o dâră de rugină pe margine. În fața intrării, o bandă galbenă și un afiș: „ZONA DE RISC · ACCES INTERZIS”.
Din ce s-a publicat nu reiese dacă în acești nouă ani a măsurat cineva cât s-a mărit crăpătura. Exact la această întrebare răspunde urmărirea în timp.
Potrivit datelor Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, preluate de presă în martie 2026, Bucureștiul are 349 de clădiri în clasa I de risc seismic, cea cu risc de prăbușire la un cutremur major. Am întrebat-o pe Mariana Garștea câte dintre ele sunt urmărite cu instrumente, nu doar expertizate din când în când.
„Spre zero, cred.”
Sixense, spune ea, nu are niciuna în portofoliu. Admite că pot exista excepții pe care nu le cunoaște.
Câți milimetri contează
„Clădirea lucrează”, spune lumea. Mariana Garștea ar renunța la expresie. O clădire se poate lăsa, se poate ridica, se poate înclina. Problema nu e mișcarea în sine, ci mișcarea inegală: „o parte a clădirii să se miște altfel decât cealaltă”. Clădirile nu sunt proiectate ca fiecare colț să se miște în alt fel.
Fiecare proiect are o tasare maximă admisă, calculată de proiectant. Contează și cât de repede se consumă. Dacă o clădire are voie să se lase cinci centimetri și consumă trei în doi ani de construcție, e una. Dacă îi consumă în câteva luni, e alta. „Contează foarte mult viteza”, spune ea.
Când o clădire existentă e urmărită cu instrumente, tasarea se măsoară prin nivelment geometric de înaltă precizie, la fracțiuni de milimetru. Dacă de la o măsurătoare la alta apare o tendință, explică ea, se măsoară mai des, la șase sau la trei luni, și se caută cauza.
Pragul depășit
Pentru fiecare construcție urmărită cu instrumente se fixează trei praguri: de atenționare, de avertizare și de alarmare. Le stabilește proiectantul, iar la construcțiile existente pot fi stabilite și de expertul tehnic. La metrou, datele vin aproape în timp real, din cinci în cinci sau din zece în zece minute, iar ce se întâmplă după ce un prag e depășit e scris dinainte, într-un plan de măsuri: cine anunță pe cine, cine are dreptul să oprească lucrările. În rest, spune Mariana Garștea, un asemenea plan „lipsește de cele mai multe ori”.
Uneori, povestește ea, după un raport, clientul întreabă: „și bine, eu ce fac cu informațiile astea?”. Pentru ea, aici e miza: „Dacă informațiile pe care ți le dau eu nu te ajută cu nimic, nu văd sensul.”
Podurile, după panglică
La Luțca, în județul Neamț, lucrările de reabilitare a unui pod peste Siret s-au încheiat în noiembrie 2021. Podul s-a prăbușit în data de 9 iunie 2022. Procurorii au trimis în judecată proiectantul, firma de proiectare, verificatorul și expertul tehnic. Ei rețin că a fost prevăzută, fără calcule care să o justifice, o placă de beton suplimentară pe toată suprafața podului, care i-a redus capacitatea de rezistență. Pe 30 septembrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Roman a constatat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea judecății. Cei acuzați beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Semne au existat. După prăbușire, Europa Liberă amintea că televiziunea locală Roman TV semnalase încă din martie 2022 desprinderea unei „mici” grinzi din pod.
Podul suspendat de la Brăila, inaugurat în iulie 2023, e proiectat pentru 120 de ani, după cum anunța atunci un secretar de stat din Ministerul Transporturilor. Sixense a fost contractată pentru testele statice și dinamice ale podului. Mariana Garștea spune că o asemenea promisiune cere un sistem de senzori gândit de la început pentru zeci de ani, întreținut și înlocuit la timp. Vorbind în general despre poduri, crede că o structură nu cade fără să dea semne: „Dacă pică un pod, e clar că au existat semne înainte, da? Doar trebuie să te uiți la el.”
Cine scrie regulile
Mariana Garștea a intrat în Sixense în 2015. Primii ani i-a descris fără ocolișuri: „Am pornit de la zero, în care vorbeam singură, nu mă auzea nimeni.” Prin 2019 era pe punctul să plece din domeniu. În 2022 a înființat, împreună cu alte companii din domeniu, Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), pe care o conduce.
Asociația explică legea proprietarilor, proiectanților și autorităților. Firma pe care o conduce câștigă atunci când legea se aplică. Am întrebat-o cum răspunde celor care văd aici un conflict de interese.
„Regulile nu sunt scrise de noi”, spune ea. Potrivit ei, APMGS nu a participat la redactarea noului cod și a intervenit doar în dezbaterile publice deschise de minister, alături de universități și de oricine altcineva. „Noi doar am pus aceste norme pe masă. Ele erau […], doar că ne făceam că nu vedem.”
Înainte de beton
Mariana Garștea spune că nu trebuie să fii inginer ca să întrebi. Ajunge să mergi la președintele asociației de proprietari și să-l întrebi: „Voi faceți asta?”
Pe la prânz, pe șantier, senzorii sunt deja pe coloana tasometrică. Ionel Neață lucrează în genunchi, printre barele de armătură, cu blocuri noi în spate.
După turnare, senzorii nu se vor mai vedea. Se vor auzi: o sondă coborâtă prin coloană scoate un sunet în momentul în care ajunge în dreptul fiecăruia.
Interviul cu Mariana Garștea a fost înregistrat pe 15 septembrie 2026, la biroul ei, și a fost obținut prin echipa de comunicare a Sixense România; întrebările au fost formulate de redacție. Fotografiile de pe șantier au fost făcute pe 16 octombrie 2026, iar detaliile despre lucrare vin de la Ionel Neață; Mariana Garștea nu a fost prezentă acolo. Fotografiile în care apare ea pe șantier sunt puse la dispoziție de Sixense România. Blocul de la Drumul Taberei a fost fotografiat pe 30 octombrie 2026.
